Oamenii tind sa se lase extrem de influentati de grija excesiva a banilor ceea ce poate duce pe termen lung la diverse probleme de sanatate si nu numai. In opinia specialistilor, acest fenomen se numeste stres financiar si este una dintre problemele majore cu care se confrunta persoanele din secolul XXI. Efectul cel mai des intalnit al acestui tip de stres este anxietatea generalizata cu grave repercursiuni asupra vietii personale si profesionale ale indivizilor afectati.

Cum putem evita stresul financiar?

Stres Financiar

In timp ce majoritatea oamenilor se concentreaza in primul rand pe tratarea efectelor, specialistii ne invata ca cea mai buna metoda de a scapa de stresul financiar consta in tratarea cauzelor acestuia. Altfel spus, este extrem de important sa identificam cat mai exact sursa problemelor pentru a ne putea vindeca si pentru a putea fi mai fericiti. In mod evident, stresul financiar pe care il resimtim isi are radacinile in problemele noastre cu banii.

Iata cateva moduri prin care putem actiona direct asupra problemei daca vrem sa scapam pentru totdeauna de stresul cauzat de bani:

Fa-ti un plan de cheltuieli si un fond de rezerva

Daca vrei sa ai mai multi bani, trebuie sa-ti dai seama unde se duc banii pe care ii ai deja. In mod sigur, vei vedea ca o parte din ei sunt cheltuiti fara sa-ti aduca inapoi prea multe beneficii. Incearca sa-ti inventariezi fiecare produs/serviciu pe care-l achizitionezi si gaseste gaurile negre din bugetul tau. Ulterior, cu banii pe care ii vei economisi, creeaza-ti un fond de rezerva care sa-ti aduca linistea si confortul financiar de care ai nevoie.

Invata mai multe depre banii tai

Conform studiilor, educatia financiara nu este. din pacate, punctul forte al romanilor. Daca am reusi sa invatam mai multe despre propriile finante cu siguranta am reusi sa fim mai fericiti si mai responsabili atunci cand vine vorba de banii nostri. Incearca sa te informezi cat mai mult si cat mai des cu privire la domeniul financiar daca vrei sa simti ca banii tai sunt cheltuiti cu cap.

Nu-ti fa niciodata un scop din a face bani

Chiar daca banii reprezinta principala resursa de care ne folosim pentru a supravietui, ei n-ar trebui sa fie niciodata un scop pentru nimeni. De ce? Pentru ca oricine poate ajunge sa aiba mai multi bani decat are nevoie, dar nu oricine poate ajunge sa se simta fericit. Strictul necesar este mai mult decat o lozinca folosita de oamenii mai putin bogati pentru a se consola. Strictul necesar este exact cat ai nevoie pentru a fi fericit daca scopul tau in viata este oricare altul decat acela de te face bani.